in cerc

Ne vin mereu intrebari in minte. Si asteptam cu nerabdare sa vina raspunsul.
Si vine.
Dar vine si alta intrebare o data cu el: oare asta e raspunsul corect?
Si vrem certitudini.
Si intrebam in jur.
Si auzim, si ascultam doar ce ne place, si alegem in final.
De cele mai multe ori, raspunsul corect e chiar primul, cel dat de noi, prima idee.
De ce nu actionam conform lui?
De ce asteptam sa treaca timpul, sa cercetam in jur, de ce avem nevoie de confirmare din partea semenilor?
Din neincredere.
Din frica.
Din lasitate.
Astea sunt motivele, dar ne ascundem dupa altele, care suna mai bine cum e: e normal sa ceri parerea, pentru a proba, pentru a ne informa... hilar. Astea sunt SCUZE.
De ce n-o zicem pe-aia dreapta?
Ca stim ce trebuie sa facem, ca avem toate raspunsurile, dar e greu... Si astfel nu mai ai nicio scuza.
Esti disperat atunci, asta in cazul in care mai ai vreun pic de constienta... pentru ca ai stiut, ai avut si ai raspunsurile si nu ai facut nimic cu ele.
Si atunci.... nu e mai simplu sa inhibi pornirea, sa sufoci raspunsul, sa anulezi actiunea, si sa spui ca nu ai stiut?
Si mai mult, chiar ai dovada ca nu ai stiut: ai intrebat in jur!! Si ai facut ce ti s-a spus, esti absolvit de VINA.
Si daca unul dintre raspunsuri a fost cel corect... l-ai acoperit de altul, ce oferea o solutie mai ieftina si mai usor de realizat.
Ca deh... in definitiv...merge si asa....