opriti alarma

Bucuresti, ora 10.35 am. De mai bine de o ora o alarma auto isi da toata silinta si reuseste sa ne intinda nervii la maxim, noua care incercam sa ne pastram cumpatul.O aud cum racneste la mine, cum imi violeaza urehile, cum ma agreseaza in spatiul unde platesc chirie.Oare proprietarul masinii asculta vocea cristalina a masinii sale in aceste momente, deodata cu noi toti si savureaza “muzica”?Oare gaseste el o placere ascunsa in acest racnet, in timp ce noi toti murim sub presiune? Oare sunt eu intoleranta si ar trebui sa ma straduiesc sa ascult dincolo de zgomot??Sa aud ce?Mai degraba imi trec prin minte metode s-o opresc.Sa-l "felicit" pe proprietar.Sa iau un "servetel" si sa-i sterg una in parbriz, sa aiba de ce tipa, nemernica.Dupa ce am "sters" parbrizul sa smulg firele de la alarma si sa il fac pe proprietar sa le inghita pur si simplu ca apoi sa simta “muzica” venind din interior si “cantand” numai pentru el.Eventual, daca mai rasuna ceva…sa il inchid fedeles intr-un subsol izolat fonic.Grea imaginatie ma incearca in clipe ca acestea…deja au mai trecut 30 min…si petrecerea e in toi, DJ-ul pare neobosit.Dar daca zgomotul acesta nu este oprit intentionat. Daca este o razbunare intre soferi? Sau intre colegi? Sau intre oameni? Daca i se adreseaza tampitului care i-a taiat calea ieri seara la plecarea acasa? Daca este pentru cel care l-a claxonat ieri insistent la semafor, cand culoarea verde abia se intrezarea?Daca tot calvarul acesta este provocat intentionat si de fapt se adreseaza unei singure persoane?Poate fi dedicata chiar persoanei pe care am salutat-o azi dimineata. Poate fi chiar domnului imbracat la costum.Ar trebui acest fapt sa ma linisteasca? Faptul ca zgomotul si calvarul prin care trecem este adresat unei singure persoane, care dintr-o anumita perspectiva a cuiva, il merita (si inca pe atat), ne usureaza noua, celorlalti suferinta?Mi se pare mie ca alarma suna mai incet daca suna nu pentru mine?Oare el, care se simte cu dedicatie speciala, a asurzit deja? Oare el stie?Si cand se va opri alarma, va fi pedeapsa lui ispasita?Oare nu se va bucura ca noi toti, ca a tacut nenorocita, si il vom injura in cor pe proprietar, vazandu-ne in continuare de treaba?Oare diseara, cand vom pleca acasa, nu-mi va taia si mie calea?

Viata doare, dar trece repede

Sunt clipe in care simti ca trebuie sa lasi totul sa treaca, fara sa mai misti un deget, fara sa mai faci vreun gest.
Sunt clipe ca aceasta in care simti dezamagire, in care simti ca ai visat in van.
De ce nu mai facem nimic in ultima clipa a despartirii? De ce suntem atat de linistiti?
Oare e un moment in care singurul lucru bun pe care-l mai poti face e doar sa astepti tacut si nemiscat sa treaca?
Si daca din linistea aia ar tresari o urma de remuscare, o ultima smucire, un dram de incercare de a reveni la viata, oare ar fi bine sa reactionam?
Daca o ultima bataie a inimii ar fi atat de convinsa ca vrea sa continue sa bata, ar fi de ajuns ca sa o resuscitam?
E vorba de convingere in dragoste?
Si daca da, dupa ce o recunoastem? Cum stim da ca mai merita sa readucem la viata o inima obosita, ranita si dezamagita?
O inima care candva a batut cu putere, care candva a alergat libera pe dealuri si munti, care a mers cu viteze ametitoare distante uluitoare pentru a fi alaturi de cel pe care l-a ales drept sens al batailor ei... o inima care ieri canta de bucurie si atingea soarele si marea intr-o clipa, care vedea frumosul in toate... care azi plange ratacita caci nu mai stie ce e rau si ce e bine.

Sa lase totul sa treaca de la sine? Ar insemna sa hotarasca altii pentru ea. Si cum ar putea ei sa-i fie bine cu hotararea luata de ceilalti, cand doar unul o cunoaste?
Cum ar putea ea, cea plina de dorinta si de viata, sa palpite dupa ritmuri straine?
Si cum ar putea ea sa accepte sa nu ia decizii pentru ea insasi? Nu ar fi asta lasitate?

Nu, ea nu s-ar da nicicand inapoi de la asumarea deciziei. Ea se cunoaste pe sine, si lasitatea ar durea-o mai tare decat o decizie luata gresit.

Dar cum ar putea ea sa greseasca? Cum s-ar putea ca gandul si simtirea ei sa ii provoace rau? Cum ar putea ea, manata de dragoste, de iubire si traire pura, sa fie ranita, cand stie ce fericire ii provoaca toate acestea?

Stie ca numai luand decizii pentru ea, poate merge mai departe cu bataia demna si puternica.

Cand simti ca trebuie sa lasi totul sa treaca, fara sa mai misti un deget, fara sa mai faci vreun gest, lasa sa treaca doar un timp, pana te vindeci, si cu el sa treaca toate gandurile negre.
Lasa curgerea timpului sa iti spele venele, ca prin ele sa curga iar viata si bucurie.
Ridica-te apoi curat, si iubeste!
Nu fii las cand e vorba de tine si de fericirea ta!
Lasa totul sa treaca, dar cu voia ta!